Despre mine

Eu, despre mine …

M-am născut la 6 octombrie 1974, exact în oraşul în care (acum) cred că trebuia să mă nasc - Arad. Cred într-o predestinare a locului, din motive greu de explicat… Deci, m-am născut Balanţă, la Arad. Era Ziua celor 13 generali şi Aradul era împânzit de maghiari, în mare sărbătoare. Tata, muzeograf la Muzeul oraş, era reţinut de acest eveniment… Într-un târziu însă, a ajuns şi el la Spitalul Matern, să mă vadă, cu un pic de regret că nu eram băiat… dar compensat, într-un fel, de faptul că eram cea mai gălăgioasă dintre bebeluşi… Astfel, ajungând să ne „cunoaştem”, i-a mai venit inima la loc, iar de atunci i-am umplut-o…

Primele amintiri…

Grădiniţa… oare de câte ori am mai ajuns, în ultimii ani, să mă gandesc, zâmbind nostalgic, la acea perioadă din viaţa mea? Anii trec, nu am inventat eu mersul lucrurilor… Sunt conştientă de asta, însă trăiesc şi eu experienţe prin care mai toată lumea trece. Nimic nou sub soare…
Într-adevăr, cred că de-a lungul timpului mi-au trecut prin minte zeci de secvenţe, sute de frânturi de amintiri, din perioadă gradiniţei mele… Îmi aduc aminte pregnant însă, de parcă ar fi fost ieri, că veneam din Cartierul Aurel Vlaicu, de la Fortuna, zilnic, în două feluri: cu tramvaiul până la UTA, apoi pe jos, cale de vreun kilometru şi jumătate, până la grădi… Mama tragea, săraca, de mine, initial să mă trezească, apoi să mă îmbrace şi apoi să mă ţină de mână şi să alerge cu mine toată Calea Victoriei, într-un suflet, şi apoi pe Mărăşeşti şi Simion Balint, la Gradiniţa PP 20, să nu întârzii cumva (cu toate astea însă, întârziam, aproape invariabil).
În afară de aceasta amintire, oarecum traumatizantă, îmi amintesc, cu drag, de somnul de după-amiază, pe care atunci mă încăpăţânam să-l ocolesc, iar acum nu reuşesc, nici măcar în concediu, să-l dorm după toate canoanele, oricât mi-aş dori. Educatoarea noastră, tânară şi drăguţă, ne punea să dormim “pe burtică”, iar în timp ce noi ne căzneam să aţipim, la “tovarăşa” venea în vizită un domn dragut, îmbrăcat militar, şi-i facea curte (spre deliciul nostru, al tuturor, care stateam cu urechile ciulite, poate, poate prindem vreun amănunt picant).
Tot aşa, mai ţin minte că trebuia să vină, odată, familia prezidenţiala, Ceausescu, la Arad şi noi, şoimii patriei, nu puteam lipsi… am plecat pe jos, doi câte doi, ţinându-ne de mânuţe şi pâna la urmă, în drum spre aeroport, ne-a survolat un avion pe care l-am aclamat ca la ordin, i-am făcut cu mâinile în care aveam flori şi… aşa s-a finalizat marea noastră întâlnire cu “tovaraşul”, pentru care eram foarte emoţionaţi…
Părinţii mei mi-au găsit, de curând, câteva poze din acea perioadă, în care ba mă jucam cu mingea, ba spuneam poezii la câte-o serbare… şi am senzaţia că parcă mă uit la alt personaj. Nu-mi vine să cred că eu eram aceea… ce să spun… Iniţial, am rememorat secvenţe, frânturi, momente mai fericite sau nu, dar cu siguranţa mult mai liniştite decât viaţa mea ulterioară…

La studii!

Am urmat cursurile Şcolii generale nr. 19 - Şcoala de Artă, în perioada 1980-1989, unde am studiat pianul timp de 7 ani încheiaţi. Aici am continuat aceeaşi corvoadă a transportului din Aurel Vlaicu pâna în Piaţa Mare, pe Strada Paroşeni. De! Arta cere sacrificii! Am avut mulţi profesori de pian şi de muzică, însă a trebuit să realizăm cu toţii că nu eram vreun talent la pian, chiar dacă tata visa pentru mine o carieră muzicală, iar în casa noastră, duminică de duminică, se auzea doar Sunetul Euterpei şi vocea regretatului Iosif Sava… Pianul cu coardă scurtă ocupa cam 70% din suprafaţa camerei mele, iar pe el am găsit foarte util să fructific spaţiul şi să-mi pun o gramadă de caiete, manuale, rechizite, cărţi de literatură (încerc să nu-mi mai amintesc şi de alte lucruri personale „rătacite” pe pian…).
Astfel, mult mai pragmatic, iată-mă, în anul 1989, că am dat admitere şi am intrat la Liceul Sanitar Arad (visul oricărui părinte dornic să-şi vadă copilul, după liceu, cu o meserie în mână). La jumătatea primului trimestru s-a întâmplat Revoluţia …după care am parcurs un lung şir de ani de şcoală într-o nesfârşită tranziţie a sistemului de învăţământ… A fost o alta etapă din viaţa mea, frumoasă, dar solicitantă, în care mi-am făcut noi prieteni, însă am fost nevoită să-mi schimb radical modul de abordare a învăţării… era total diferit faţă de Şcoala mea de muzica… Am absolvit liceul cu examenul de bacalaureat în 1993.
Mai apoi, în acelaşi, am dat admitere şi am fost declarată admisă la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad. Dar fără să clipesc, nu am ezitat să lucrez, în perioada 1994-1995, ca soră medicală la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal, continuând, cu peresverenţă, studiile medicale de echivalare pentru asistenţi medicali, în anul 1996.
În anul 1995, am fost angajată reporter şi apoi redactor la cotidianul nou apărut, „Reporter în Arad”, unde m-am exprimat în cadrul Departamentului politic, fiind delegat acreditat al ziarului la Parlamentul şi Guvernul României. Iar în iulie 1996, am fost acreditată ca ziarist la Jocurile Olimpice de la Atlanta, Georgia, S.U.A. Frumos, nemaîntâlnit, o experienţă de care-mi voi aminti mereu ca despre una specială, Statele fiind nu neapărat ceva mai bun decât Europa mea, ci, pur şi simplu… ALTCEVA.
În mai 2000 am fost angajată la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, în funcţia de secretar-şef al Facultăţii de Marketing, Management, Informatică, post pe care l-am ocupat până în luna octombrie a aceluiaşi an.
De atunci, ocup postul de consilier juridic-şef Serviciu Resurse Umane (acum Departamentul de Prognoză, Planificare, Strategii de dezvoltare a resurselor umane şi Formare continuă) la aceeaşi Universitate de Vest „Vasile Goldiş” Arad.
În anul universitar 2000-2001 am absolvit cursurile postuniversitare ale Federaţiei Europene a Şcolilor (FÉDÉ) „Limbă şi cultură europeană”.
În anul 2001 am devenit membră a Partidului Democraţiei Sociale din România (actualmente Partidul Social Democrat). Şi acum să mă explic. Să fiu sinceră, am intrat în politică printr-o conjunctură. Au fost persoane care m-au ajutat şi pe care le-am cunoscut, din punct de vedere profesional, şi care m-au chemat să intru în politică, aducându-mi o grămadă de argumente. Fapt este că nu am intrat în politică, îmi amintesc acum exact, cu prea mult entuziasm. Eram şi eu un cetăţean ca oricare altul, niciodată mulţumit de prestaţia politicienilor. De aceea nici nu aveam încredere în ei, iar a mă număra printre ei mi s-ar fi părut un sacrilegiu. Până la urmă însă, oameni cu mai multă experienţă decât a mea şi care au văzut în mine mai mult chiar decât reuşeam să desluşesc eu însămi, m-au convins că a sta pe margine este „opţiunea celor laşi” şi că „numai o implicare profundă, totală, poate să aducă vreo schimbare şi în nici un caz o continuă neimplicare nu ne va aduce conducătorii, politicienii pe care-i merităm de fapt.” Şi, de atunci, iată-mă acolo, în miezul lucrurilor. Timid, la început – din ce în ce mai absorbită de viaţa în care intrasem, mai apoi.

Desăvârşiri

În anul universitar 2001-2002 am urmat şi absolvit următoarele cursuri postuniversitare: D.P.P.P.D. „de abilitare în profesia de profesor” la Universitatea de Vest din Timişoara, „Relaţii internaţionale”, la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti şi „Cultură, civilizaţie şi cetăţenie europeană”, la Federaţia Europeană a Şcolilor (FÉDÉ).
Din punct de vedere politic am hotarât că am resurse şi voinţa necesară de a mă implica mai mult în viata organizaţiei şi am devenit secretar executiv al Organizaţiei de tineret a PSD Arad. Împreună cu preşedintele Organizaţiei de tineret, Dorel Căprar, am asistat la „rebranduirea” (redenumirea, de fapt, pentru memoria lingvistului George Pruteanu) organizaţiei, în frunte cu Victor Ponta. Am trăit atunci momente grozave, încărcate de idealism în „fenomenul TSD”. Am umblat în toată ţara, la diverse întâlniri, trainiguri şi şedinte ale TSD-ului. Eram cu toţii foarte mândri de Victor Ponta şi Daciana Sârbu şi avântul lor ne încuraja pe toţi. Mă şi miram că există astfel de tineri în ţara mea şi că poate am avut inclusiv colegi de şcoală de acelaşi fel, iar eu nu am ajuns să-i cunosc. Mă întrebam unde stau ei, de ce nu sunt toţi acolo, pe baricade, alături de noi?! Apoi mă încruntam uşor, amintindu-mi că nici eu nu aş fi fost acolo, dacă nu aş fi avut curajul să plec pe acest drum, călăuzită de oameni care ştiu mai bine şi pe care am avut deschiderea să-i ascult. Poate, în viaţă, trec pe lângă noi şanse pe care le ocolim cu bună ştiinţă, regretând mai apoi că ne-au scăpat. În privinţa conexiunii mele cu politica, găsesc că mi-am valorificat şansa. Dacă un tânăr citeşte aceste rânduri, poate considera, fără echivoc, că tocmai îi ţin o lecţie gratuită. Dacă ascultă, renunţă la postura de spectator inofensiv, în favoarea integrării într-o organizaţie care să-l reprezinte şi în care să înveţe VIAŢA de la „a” la „z”. Până la urmă, dintr-un critic neauzit de nimeni, se poate transforma în omul acela a cărui voce poate schimba, la un moment dat, o taxă de primă înmatriculare, o alocaţie de stat pentru copii, o pensie a bunicului sau bunicii, o hotărâre a unui for municipal sau judeţean… sau cine mai ştie. Din anonimitate însă, vocile nu se aud, iar schimbările nu se produc.
La un moment dat am început să mă ocup si de Grupul de Acţiune a Tinerelor Social Democrate din Arad, un fel de Organizaţie de Femei din cadrul TSD.

Lupte la… cald

Din anul universitar 2002-2003, sunt cadru didactic asociat la Facultatea de Drept, mai apoi şi la Facultatea de Ştiinţe Politice ale aceleiaşi Universităţi „Vasile Goldiş”, din Arad.
Din 2002 sunt doctorand în domeniul Management, la Universitatea de Vest din Timişoara, cu tema „Gestiunea resurselor umane în învăţământul superior”.
În perioada 2003-2005 am fost preşedinte al Organizaţiei TSD din municipiul Arad.
Din primavara anului 2004 sunt consilier în Consiliul Local Municipal Arad (mandatul 2004-2008).

Am urmat mai multe cursuri de perfecţionare, iar în anul 2004 am obţinut diploma de master în „Management politic”, la Institutul „Ovidiu Şincai”, Bucureşti.
In toamna anului 2004 particip la Alegerile interne din PSD, pentru ocuparea funcţiilor de parlamentar şi ies pe locul I, în judeţul Arad. Ulterior, se face alianţa cu Partidul Umanist şi ierarhia se schimbă… ajung pe locul 3 (adică ne-parlamentar). Cred că a fost până la urmă o înţelegere, în sensul că oamenii (că or fi şi ei oameni!) care au făcut marketing-ul politic au crezut că nu e bine ca o femeie să fie cap de listă (cine ştie de ce?!), la care se adaugă faptul că pe locul al doilea era tot o femeie, d-na Lia Ardelean. Pentru unii, o asemenea situaţie a părut nefirească şi chiar ridicolă. Nu pot să spun că a fost o experienţă plăcută, a fost chiar dureroasă, dar am câstigat, până la urmă, experientă politică. Există şi eşecuri, există şi… succese.
Am fost beneficiara unei burse de excelenţă din partea Guvernului SUA- prin „American Council of Young Political Leaders” la Washington D.C., pentru un program de studiu al alegerilor generale din această ţară, în octombrie-noiembrie 2004. În perioada 2004-2005 am urmat studiile Şcolii politice europene, obţinând diploma de participare din partea Consiliului European, la Strasboug.
În fine, sunt vicepreşedinte al PSD Arad din 2005. Am fost o perioadă şi vicepreşedinte al Organizaţiei municipale, şi purtator de cuvânt al PSD Arad, la care am renunţat, datorită cumulului de funcţii, la un moment dat.
Activitatea mea ştiinţifică s-a materializat în publicarea a 12 lucrări ştiinţifice.
Sunt membră fondatoare a Asociaţiei Consilierilor Juridici din Arad şi a Clubului Rotary Arad Cetate (unde voi prelua mandatul de preşedinte începând cu luna iunie 2008, pentru perioada de 1 an)
Cam asta am făcut până acum… Iar împreună, cu voi, aici de faţă, voi duce totul mai departe…

12 Comentarii

Comentarii RSS URI identificator TrackBack

Lăsați un comentariu

Name (necesar)

Mail (will not be published) (necesar)

Website